Filme informative despre declarația privind impozitul pe venit și avere, decizia de impunere și sistemul simplificat de impozitare

Aici găsești filme informative despre declarația privind impozitul pe venit și avere, decizia de impunere și sistemul simplificat de impozitare. Filmele sunt realizate pentru lucrătorii străini.

Declarația privind impozitul pe venit și avere și decizia de impunere (sistemul comun de impozitare)

Impozitul comun în Norvegia este calculat ca un procent variabil în funcție de valoarea anuală a salariului. Primești declarația privind impozitul pe venit și avere (skattemelding) în martie sau aprilie în fiecare an. Această declarație va conține informații despre ce ai deținut și câștigat în Norvegia și în afara Norvegiei în anul anterior. Trebuie să verifici dacă sumele din declarație sunt corecte. Dacă găsești informații greșite sau care lipsesc în declarația privind impozitul pe venit și avere, trebuie să o corectezi și să o returnezi. Termenul limită pentru depunerea declarației privind impozitul pe venit și avere este 30 aprilie.

După ce ți-am procesat declarația privind impozitul pe venit și avere, vei primi o decizie de impunere (skatteoppgjør). Aceasta îți arată dacă ai plătit prea mult sau prea puțin impozit. Dacă ai plătit prea puțin impozit, trebuie să plătești ceea ce datorezi. Dacă ai plătit prea mult impozit, vei primi bani înapoi. Majoritatea lucrătorilor primesc decizia de impunere în decursul lunii iunie, iar alții o primesc în perioada august - noiembrie. Nu îți putem spune data la care vei primi decizia de impunere. Dacă ai o identitate electronică primești un mesaj text sau e-mail când decizia de impunere este finalizată. Dacă nu ai identitate electronică, primești decizia în poștă.

Pentru a avea acces la subtitrare în limba dorită, trebuie să apeși pe butonul CC care se găsește în colțul dreapta, jos, în fereastra filmului și să selectezi limba.

Mai multe informații despre declarația privind impozitul pe venit și avere și decizia de impunere (în limba engleză sau norvegiană):

Sistemul simplificat de impozitare

Majoritatea lucrătorilor străini care sunt nou-veniți în Norvegia sunt incluși automat într-un sistem voluntar simplificat de impozitare (kildeskatt på lønn) atunci când solicită cardul de impozitare (skattekort). În acest sistem de impozitare plătești impozit într-un procent fix. Nu primești declarația privind impozitul pe venit și avere sau decizia de impunere. În vara anului următor celui în care ai lucrat vei primi o declarație informativă (skattekvittering) privind salariul și impozitul pe care angajatorul tău le-a raportat Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Dacă nu dorești să fii inclus în sistemul simplificat de impozitare, poți să renunți la acesta și să plătești impozit după regulile generale.

Pentru a avea acces la subtitrare în limba dorită, trebuie să apeși pe butonul CC care se găsește în colțul dreapta, jos, în fereastra filmului și să selectezi limba.

Mai multe informații despre sistemul simplificat de impozitare (în limba engleză sau norvegiană):

Declarația privind impozitul pe venit și avere pentru persoanele fizice autorizate

Dacă desfășori o activitate economică în Norvegia, se aplică reguli specifice. Vizionează filmul despre declarația privind impozitul pe venit și avere pentru persoanele fizice autorizate.